Interviu cu Elena Cârstea: „Sunt neschimbată și iau foc la fel de repede!”

921

Românii nu exportă în lume prea multe bunuri, trudite pe plaiuri mioritice. Dimpotrivă, NOI suntem invadați de bunurile altora. Am văzut, prin magazinele Planetei, mobilă românească, cremă Gerovital, ceva vinuri, ba chiar niște apă minerală,în fine, niște veșminte, peste care distribuitorii își aplicaseră propriile etichete. În industria grea nu mă bag, or fi și pe acolo ceva bunuri cu miros de miorițe. Dar, din nefericire, am exportat, vrând-nevrând, destule creiere. Și suflete. Unul mare și frumos este cel al Elenei Cârstea. Destinul ei s-a făcut imagepunte, la un moment dat, între Agnita Sibiului și West Palm Beach din Florida. Sigur că sună mult mai tentantă a doua denumire. Dar nu vreți să știți ce simte un ardelean patriot, când trebuie să-și lase în urmă locurile natale!.. Pe Elena n-au atras-o câinii cu covrigi în coadă, care se preumblă prin multvisata de toți Americă. N-a umblat niciodată după așa ceva, a fost un om modest, și lumea a profitat din plin de modestia ei, ținând-o departe de onorurile și privilegiile pe care le-ar fi meritat poate una dintre cele mai mari artiste ale României vremurilor noastre. Poate și de asta s-a supărat Elena pe lume, și-a luat copilele ( mai țineți minte, nu? Elena a înfiat două fetițe!) a făcut stânga-mprejur și a plecat departe-departe. De fapt, nici acum nu știu prea bine de ce a plecat Elena. Nu mai țin minte decât savuroasele noastre întâlniri la „Ceaiul de la ora 5”, unde Elena nu numai că ne încânta cu vocea sa, dar și pălăvrăgeam despre viață, copii și nu înimageultimul rând, bărbați. Despre aceștia din urmă vorbeam în culise, nu în direct, iar Elena era foarte necăjită că anii treceau, iar sufletul-pereche nu mai apărea odată. Dar nici ea nu vroia să facă rabat de la principiile sale, căutându-l pe cel mai bun și fiind sigură că ce-i al ei, e pus deoparte. Și, iată, se pare că a trebuit să treacă Oceanul, pentru a-l găsi!
Îmi amintesc amuzată cum, la una din edițiile noastre de rutină, mignona artistă, supărată pe nuștiuce experință tocmai traversată, a avut proasta inspirație de a trage, la microfon, o concluzie halucinant de directă pentru vremurile acelea : ” Toți bărbații sunt niște porci!”. Declarația invitatei mele a făcut mai apoi înconjurul tututor ziarelor și revistelor din România, ba chiar al sporadicelor televiziuni private care începuseră să-și arate colții prin peisaj. Ani în șir n-a mai scăpat Elena de întrebările sâcâietoare ale reporterilor care, fie că o intervievauimagedespre premiile la Mamaia, fie despre calitatea de mamă, fie despre copilărie, sfârșeau obligatoriu cu o referire la tranșanta concluzie pe care Elena o făcuse în fața camerelor de luat vederi!
Zilele trecute l-am rugat pe nenea Facebook să mă pună în legătură cu Elena. Mi-a răspuns imediat, cu bucurie, am făcut necesarul schimb de „noutăți”, după care a acceptat să-mi răspundă la câteva întrebări pentru „Femei de 10”, convingând-o eu că AICI îi este locul!

Marina Almășan: – Mai sunt bărbații porci, în viziunea Elenei Cârstea?😉

Elena Cârstea: – Porcii vor fi întoteauna porci ,numai că atunci, în acel context, era vorba de bărbații-mitocani.

M.A.: – Am început intenționat interviul cu o întrebare care știu că te exasperează, pentru că țin minte că tu, când te enervai, deveneai parcă și mai simpatică! Dar să revenim la calmul nostru ardelenesc : cum te simți acum, după mai mult de 10 ani de America? Mai mult româncă sau mai mult americancă? Ce ai păstrat de la noi, ce ai luat de la ei? ( în afară de bărbatul care-ți este alături !😄)

E.C.: – În America este liniște,mi-am crescut fetele frumos și a meritat tot efortul. Glenn, soțul meu, este un om minunat,care mi-a fost imagealături în cele mai grele momente din viața mea ,a fost și este un tată excepțional pentru copilele mele. Aici viața este mult mai simplă ,ne vedem de ale noastre, nu mă văd cu lumea aproape deloc; este o opțiune, dar este și din cauza distantelor. În rest, lumea este cam la fel și aici, dar ceea ce mă doare este că fiecare este pentru el și nu prea poți lega prietenii adevărate, așa că mai mult stăm deoparte.

M.A.: – Nici nu cred că ți-e greu : ai o familie mare, în care nu cred ca ai timp să te plictisești! Apropo, căutându-ți contactul pe Facebook, am văzut poze cu fiicele tale, pe care le știu de când erau niște gâgâlici! Sunt mari și frumoase acum! Ce nu se vede în fotografii? Vorbește-ne despre fiecare!

E.C.: – Adriana o să împlinească în septembrie 17ani și este acum în clasa a XI-a ,e un copil mai retras, care citește mult și scrie absolutimage fascinant. Sanda e cu „National Guard”, a terminat liceul și acum este în armată, este plecată pentru câteva luni, iar când se va întoarce, o să înceapă facultatea. Sanda este cea aventuroasă și nu are nici o treabă și nici o frică de nimic.

M.A.: – Oare cu cine o fi semănând?😉 Sa revenim la tine, așadar! Ai fost întotdeauna o persoană activă, Elena. Ai rămas așa? Cu ce te ocupi acum?

E.C.: – Mărturisesc că nu am fost foarte activă, în ultimii ani, din cauza bolii ( Elena a fost operată, cu câțiva ani în urmă, de anevrism cerebral – n.a.) dar în rest nu m-am schimbat cu nimic. În prezent lucrez în imobiliare, sunt Realtor și vând case. Mi-am luat licența în urmă cu câțiva ani și lucrez… când am chef!

M.A.: –… Ceea ce și-ar dori fiecare din noi! Deci…stai mai mult pe acasă, să înțeleg! Visul oricărei gospodine! Iar ardelencele sunt gospodine înăscute. Ai luat acest spirit cu tine , în America, sau ai devenit un om comod, care mănâncă semipreparate și lasă gospodăria în seama menajerei?
E.C. : – Îți voi spune din capul locului că mi-e tare dor de România, și-mi va fi dor de ea tot timpul, numai că viața e ciudată și îți oferă cele imagemai neașteptate surprize. Am avut mari probleme de acomodare și încă mai am câteodată, dar nu mai este așa de rău ca la început. Aici am găsit un sistem extrem de diferit de al nostru. Iar eu…cred că sunt, în acest moment, un hibrid nereușit, dar am familia care este lângă mine, așa că e mai ușor. De gătit nu gătesc în fiecare zi, mai ales dacă am treabă. De multe ori mâncăm în oraș, sau luăm acasă ceva gata preparat, mai ales în zilele în care suntem foarte ocupați suntem ocupați. De cele mai multe ori nici nu merită să gătești, pentru că găsești aici tot ce-ți trece prin minte și nu merită să mai stai în bucătărie! …numai că fetele îmi tot cer mâncare românească, așa că… mai trebuie să mă mai și conformez cerințelor!

M.A.: – Bucătăria ca bucătăria, dar muzica…Mai face muzica parte din viața ta?image

E.C. : – Îmi lipsește cântatul, dar nu este o tragedie, am momente în care mă apucă, dar îmi dau seama unde sunt și ce vârstă am, așa că îmi trece repede! Nu m-am mutat în America pentru ca să cânt, ci m-am mutat ca să am timp pentru copiii mei!

M.A.: – Mi-e foarte greu să te găsesc liniștită și resemnată…Ce a mai rămas din rebela Elena Cârstea de altădată?

E.C.: – Faptul că te muți pe alt continent nu înseamnă că te schimbi ca persoană, înseamnă doar să-ți lărgești orizonturile și experiența de imageviață, să înveți tot timpul, iar eu nu mi-am stabilit niciodată limite. Sunt mult mai calmă, e-adevărat, dar neschimbată ,din păcate pentru voi 😄 și…..iau foc la fel de repede, după cum bine știi! Mi-e dor de România și de toate locurile și de toate cunoștiințele și de toți oamenii pe care i-am avut în preajma mea, în viața mea; am avut privilegiul să fiu iubită ,admirată ,gelozită ,urâtă – tot tacâmul, colorat de sentimente pe care le-am stârnit în diverse persoane, iar asta înseamnă că am avut o viață fascinantă, nu?
M.A.: – Fără doar și poate! Iar noi…am făcut parte din ea! Și ne e atât de dor de tine! – asta nu e o întrebare, e un final de interviu! Mulțumesc, Elena, tot binele din lume să se adune sub acoperișul vostru!
E.C.: – Vă îmbrățișez și vă iubesc! Pe toți!

Articol preluat din Femei de 10.ro

600 total views, 1 views today

Adauga un comentariu mai jos!

comentarii

Lasa un comentariu