Interviu cu poeta Nuţa Istrate Gangan

327

„ÎN AMERICA, SCRISUL ÎN ROMÂNEŞTE ESTE FIRUL DIRECT CU DUMNEZEUL LIMBII ROMÂNE”

Reporter: Doamna Nuţa Istrate Gangan, de cât timp locuiţi în America şi din ce localitatea a României sunteţi?

Nuţa Istrate Gangan: Sunt gălăţeancă, m-am născut în Matca, am trăit ani mulţi în Braşov, oraşul soţului meu, şi locuiesc în Sudul Floridei de 18 ani.

Reporter: De când aţi început să scrieţi?

Nuţa Istrate Gangan: Am scris întotdeauna câte ceva. Am fost genul de adolescentă care prefera să scrie decât să vorbească. Am trăit întotdeauna, prin scris, într-o lume paralelă. Sună ciudat, ştiu, dar mai toate problemele, frământările, întrebările mele de atunci nu se îndreptau înspre oameni (părinţi, profesori, prieteni), ci spre o pagină albă. Pe vremea aceea, era ca şi cum nu aveam de ales. Am continuat să scriu eseuri, poezie, doar pentru nevoia mea de căutare, de exorcizare emoţională, dacă vrei. Au fost şi perioade lungi de pauză. Prin toate preumblările mele, am rătăcit multe, dar încă mai am câteva scrieri de acum 25-30 de ani. Multe dintre scrierile mele de astăzi îşi au rădăcina în acel cândva.

Reporter: Vorbiţi-mi despre ceea ce scrieţi?

Nuţa Istrate Gangan: Scriu poezie şi eseuri, mici povestiri, articole uneori. Am publicat câteva volume, poezii şi proză scurtă, se găsesc în librăriile online din Statele Unite ale Americii şi, mai nou, şi pe un site românesc. Despre ceea ce scriu aş putea spune multe. Sau aş putea să tac şi să îi las pe cititori să citească. Atunci când citim, ne agăţăm de nume, de notorietate. Mergem cu valul. Dar nu poţi să scrii fără să citeşti mult. Păcat însă că oamenii nu răsfoiesc şi „anonimii”. Unii sunt grozavi. Şi aş putea să dau exemple, dar aleg să nu o fac. În scris, din păcate, trebuie să ştii pe „cineva” ca să te ştie „cineva”. Scrisul ajunge sport de echipă când, de fapt, cel care scrie, în adâncul lui, este al naibii de singur. Există oameni care ar fi putut face ceva cu scrisul lor, dar pentru că tot au încercat să se încadreze într-un şablon, nu numai că nu au evoluat, ci au ales să trăiască într-un timp mort. Şi sunt poeţi şi scriitori care trec neobservaţi, pentru că acel „cineva” este ocupat cu trasarea de… şabloane. Un text bun este un text bun şi atât. N-ar trebui să conteze unde a apărut, unde se vinde; nu contează nici măcar cine l-a scris.

Reporter: Aveţi publicate şi cărţi în ediţii bilingve română-engleză?

Nuţa Istrate Gangan: Am publicat şi varianta bilingvă a volumului „No one dies of a broken heart/no one lives” („din inimă rănită nu se moare/ nu se trăieşte”), în colaborare cu extraordinarul Adrian George Sahlean.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre comunitatea de români din America, din zona în care locuiţi, în ceea ce priveşte activităţile culturale, există un interes pentru cultură, în general, şi pentru poezie, în special, în cadrul acesteia?

Nuţa Istrate Gangan: Din când în când se mai întâmplă câte ceva, un festival românesc, o seară culturală, un concert şi atunci lumea mai iese din casă. Multe activităţi culturale se desfăşoară în jurul bisericilor. Ştiu, pare ciudat în ţară, dar aici biserica este implicată mult în viaţa comunităţii. Cei de la Romanian American League organizează şi ei activităţi. Recunosc că aş putea face multe. RAL mi-a dat undă verde la organizarea unor activităţi culturale, la fel şi Consiliul Cultural al Bisericii Sfânta Cruce. Oamenii au nevoie de organizare şi de timp. Mai ales de timp. Si de timing, cum spun americanii.

Reporter: Aţi avut lansări de carte în America?

Nuţa Istrate Gangan: Două. Prima organizată cu ajutorul Bisericii Sfânta Cruce, iar cea de-a doua cu ajutorul celor de la Romanian American League. Au fost două experienţe interesante. Şi emoţionale, trebuie să recunosc. Deşi n-ai fi spus, oamenii au nevoie de poezie în viaţa lor.

Reporter: Aţi publicat versuri şi în reviste sau ziare din America fie româneşti, fie americane?

Nuţa Istrate Gangan: În engleză am fost publicată în „The Writing Disorder”, un jurnal de literatură şi artă şi în „Synesthesia Journal”. Am ajuns în atenţia acestor publicaţii participând la două concursuri de poezie, lucru pe care, de obicei, nu-l fac. Satisfacţia este că aceste concursuri au fost „punct ochit, punct lovit”. Şi aici poţi fi publicat în antologii. Dacă îţi exprimi dorinţa de publicare, eşti sunat şi bombardat cu emailuri de la editori, mai ales de la cei care îţi condiţionează publicarea cu un anumit număr de cărţi plătite de tine. Este, ca şi în ţară de altfel, business, si asta e ok, pentru că este normal să fie aşa. Cine crede că editurile trăiesc numai din marea dragoste pentru artă şi literatură, e doar un visător. Poţi să fii publicat şi fără să plăteşti înainte, pe bază de comision din vânzări. Metodele sunt, cred, aceleaşi ca în ţară. Normal, dacă vrei ca editorii să cerşească la poarta ta, nu trebuie să scrii bine, ci fantastic de bine. Şi, uneori, nu este vorba despre fantasticul ăla care se încadrează în norme, ci despre acela comercial. Oricum, în Statele Unite ale Americii poţi să faci bani din scris. Asta e clar. Există şi aici, bineînţeles, multe siteuri literare. Mai public din când în când pe aceste siteuri, doar pentru plăcerea publicatului. Aş putea publica des în New York Magazin şi în Curentul Internaţional, două ziare romaneşti cunoscute în State Unite ale Americii. Colaborez cu aceste două ziare, dar prefer să promovez oameni din ţară. Scriu pentru nevoia şi plăcerea de a scrie. Dacă se întâmplă să public sau să fiu publicată, este doar un bonus. Sa fii citit, asta contează. Nu mă consider poet/scriitor, dar nici nu mă flagelez artistic strigând că nu-s. Îi las pe cei care mă citesc şi înâeleg să decidă. Sunt un om care are o pasiune. Şi care nu se teme să se lase dominat de această pasiune…

Reporter: Ce înseamnă pentru un român din America să scrie versuri, mai ales în limba română?

Nuţa Istrate Gangan: În America, scrisul în româneşte este firul direct cu Dumnezeul Limbii Române.

Mircea Popescu

Adauga un comentariu mai jos!

comentarii

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.